PIUÍT s. n. Faptul de a piui. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora; piuitură (1). ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorbă; a-și pierde curajul (de uimire, de spaimă etc.). A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. Sunet subțire și ascuțit; piuitură (2), țiuitură. [Pr.: pi-u-] – V. piui. Vezi definitia »

MONOLÍT, -Ă adj. Format, compus dintr-un singur bloc de piatră; monolitic. // s.m. Monument sau element de construcție alcătuit dintr-un bloc unic de piatră. [< fr. monolithe, cf. lat. monolithus, gr. monolithos < monos – unic, lithos – piatră]. Vezi definitia »

încrepenít, -ă, adj. (reg.; despre sac) foarte plin, gata să crape. Vezi definitia »

DACÍT s.n. Rocă efuzivă alcătuită din cuarț, feldspați etc. [< fr. dacite]. Vezi definitia »

PRĂSÍT¹ s. n. Prăsire. – V. prăsi. Vezi definitia »