nastúre (násturi), s. m. – 1. (Înv.) Șiret, panglică. – 2. Buton. – Mr. nastur(e). It. nastro „panglică”, cf. pav. nastol, valtel. nàstola. Rezultatul normal, *nastru, pl. *nastruri, l-a disimilat pe r, de unde nasturi, cu noul sing. reconstituit ca fagure, mugure etc. Sec. XVI. Der. din lat. *nastula (Pascu, I, 124; cf. Pușcariu 1157 și Candrea-Dens., 1209), din gr. νάστουλον (Skok, ZRPh., LIV, 487) sau din got. nostilo (Giuglea, Dacor., I, 382), nu e probabilă. Pentru relația cu it., cf. Tiktin, Meyer-Lübke, ZRPh., XXXII, 462, REW 5840 și Rosetti, II, 80. – Der. înăsturat, adj. (împodobit cu nasturi); năsturel, s. m. (margaretă, Bellis perennis; creson, Nasturtium officinale), la care sensul al doilea este o imitație modernă a numelui științific al plantei (Candrea). – Din rom. provine bg. nastur (Capidan, Raporturile, 223). Vezi definitia »

cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica prețul unei mărfi. – 6. A cerși, a cere de pomană. – 7. A peți, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezența. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. – Mr. țer, țireare „a căuta,” megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerință, s. f. (exigență), formație literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui și a part. cerut este modernă și analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerșii, de unde cerșui, și quaesῑtum › cerșit, mai tîrziu cerșut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerșii, s-a construit un prezent analogic cerșesc; astfel se explică cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerșit, s. n. (faptul de a cerși); cerșetor, s. m. (persoană care cere de pomană); cerșetoresc, adj. (de cerșetor); cerșetori, vb. (a cerși); cerșetorie, s. f. (cerșit). Pentru formarea acestui vb., cf. Șeineanu, Semasiol., 214 și de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”. Vezi definitia »

CAȘÁRE s. f. 1. Operație de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferă țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele. 2. Cașurare. – Din cașa. Vezi definitia »

REIMPRIMÁRE, reimprimări, s. f. Acțiunea de a reimprima și rezultatul ei. [Pr.: re-im-] – V. reimprima. Vezi definitia »

DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina. Vezi definitia »