tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur ‹ lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus ‹ gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea). Vezi definitia »

GRIMEUR, â��Ă� /mĂ�r/ s. m. f. Specialist în machiaj; machior. -Din fr. Grimeur Vezi definitia »

BRONTOZÁUR s. m. dinozaurian uriaș, cu capul mic și gâtul foarte lung. (< germ. Broutosaurus, fr. brontosaure) Vezi definitia »

liúr s. n. – Poșircă, must. – Var. liură, liurcă. Origine îndoielnică. După Cihac, II, 174 și Scriban, din rut. ljura (după Gáldi, Dict., 142, din mag. lőre), ceea ce pare posibil, fiind cuvînt uzual numai în N. țării. Fără îndoială, coincide cu leaorcă, care este în mod evident expresiv, cum pot fi și cuvintele indicate ca izvoare. Vezi definitia »

FÁUR², fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). – Lat. faber, -bri. Vezi definitia »