SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. 1. (Înv.) Tolbă de purtat săgeți. 2. (Reg.) Leagăn de pânză purtat pe spate, în care țărancele își duc copiii (la câmp). – Et. nec. Vezi definitia »

pitác (pitáce), s. n. – 1. Pergament, document. – 2. Ordin, poruncă scrisă. – 3. Cartă pastorală. Ngr. πιττάϰιον, parțial prin intermediul sl. pitakŭ (Cihac, II, 687; cf. Vasmer, Gr., 117), calabr. pittaci „act notarial”, it. petazza „bagatelă”, napol. petaccia „fîșie de pînză”. – Der. pităci, vb. (înv., a ridica în rang boieresc prin ordin scris). Vezi definitia »

TONICARDIÁC, -Ă adj., s.n. Cardiotonic. [< fr. tonicardiaque]. Vezi definitia »

buimác (buimácă), adj. – Tulburat, amețit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a crește”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, s. f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s. f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit). Vezi definitia »

PARADIZIÁC, -Ă adj. ca în paradis; minunat, încântător. (< fr. paradisiaque, lat. paradisiacus) Vezi definitia »