INSTRUMENTÁȚIE s. f. 1. repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente; orchestrație. 2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare). (< fr. instrumentation) Vezi definitia »

ONCOGRAFÍE s. f. (med.) reprezentare grafică a volumului și configurației unui organ cu oncograful. (< fr. oncographie) Vezi definitia »

ETNOISTÓRIE s. f. disciplină care studiază istoria unei comunități etnice. (< engl. ethnohistory) Vezi definitia »

PLEUROPNEUMONÍE, pleuropneumonii, s. f. Pneumonie care afectează și pleura adiacentă zonei pulmonare bolnave. [Pr.: ple-u-ro-pne-u-] – Din fr. pleuropneumonie. Vezi definitia »

OBIÉCȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiúne s. f.] – Din fr. objection. Vezi definitia »