Definita cuvantului geană
geánă (géne), s. f. – 1. (Înv.) Pleoapă. – 2. Firișoare de păr de pe marginea pleoapei. – 3. Zare, orizont. – 4. (Interj., Arg.) Atenție, păzea, șase! – Mr. geană, megl. zęnă, istr. jǫne. Lat. gĕna, prin intermediul unei forme *gēnna, insuficient explicată (influența lui cennus, după Candrea-Dens., 726; a lui pinna, după Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 682 și DAR; cf. Pușcariu 702; REW 3727), cf. calabr. yena „mal, margine”, prov. gena „obraz”. Cuvînt general folosit (cf. ALR, I, 20). Pentru semantism, cf. Iordan, BF, VI, 276. Sensul 4 este rezultatul unei confuzii umoristice cu gini „a observa” (după Graur 155, din țig. ğene, pl. de la ğeno „persoană”, care pare mai puțin probabil). – Der. genat, adj. (cu gene lungi).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu geană
REFLORESCÉNȚĂ s. f. (bot.) a doua înflorire. (< fr. reflorescence) Vezi definitia »
MÉJDINĂ, mejdine, s. f. (Reg.) Hat, răzor, hotar (între două ogoare, proprietăți); mejdă. – Din bg. meždina. Vezi definitia »
tróiță (-țe), s. f. – 1. Treime. – 2. Triptic. – 3. Crucifix, rugă. Sl. (rus.) troica (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 423). – Der. troicinic, adj. (se zice despre imnurile liturgice care slăvesc Sfînta Treime), din sl. troičῑnŭ (Tiktin). Vezi definitia »
OLÍVĂ s. f. 1. piesă în fonetica experimentală, care se introduce în nas pentru a se înregistra suflul nazal. 2. (arhit.) ornament în formă alungită, asemănător unei măsline. 2. formație anatomică proeminentă și rotunjită. ◊ proeminență rotunjită în partea superioară și laterală a bulbului rahidian. (< lat. oliva, fr. olive, germ. Olive) Vezi definitia »
LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (Med.; pop.) Ascaridioză. – Limbric + suf. -ariță. Vezi definitia »