Definita cuvantului neogrec
NEOGRÉC, -EÁCĂ, neogreci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limba neogreacă (și substantivat, f.) = limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre; greaca modernă. 2. Care se referă la limba neogreacă (1), care ține de limba neogreacă, propriu limbii neogrecești sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influența neogreacă. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-grec.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu neogrec
BÓDICEC s.n. (Sport) Împiedicarea acțiunilor adversarului printr-o blocare corp la corp la hochei pe gheață. [< engl. bodycheck]. Vezi definitia »
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. Vezi definitia »
JĂRÁTEC s. n. v. jăratic. Vezi definitia »
edec, edecuri s. n. (prst.) 1. client permanent și aproape impotent. 2. rudă de sânge. 3. servitor bătrân. Vezi definitia »
BEC s.n. 1. Balonaș de sticlă prevăzut cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și un filament în interior, care devine incandescent și luminează când este străbătut de un curent electric. 2. Partea unei lămpi cu gaz aerian unde arde flacăra. [Pl. -uri. / < fr. bec]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z