pleátă (pléte), s. f. – 1. Mănunchi de fuior. – 2. Părul capului lăsat pe spate (în cozi). Sl. pletŭ, pletĭ „împletitură”, din sl. plesti, pletą, pleteši, „a împleti” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Candrea, II, 263; Conev 89), cf. sb., cr. pletenica „pleată” și împleti. Se folosește mai ales la pl. – Der. pleteancă s. f. (Trans., Mold., fir, panglică pentru cozi); pletos, adj. (cu plete); pleteică, s. f. (plăsuță ?), cuvînt pe care nu-l găsim glosat și care trebuie să se folosească în Mold. (cf. Dragoslav: cu mîncarea în pleteică); pletoșie, s. f. (păr mult); împletoșat, adj. (cu plete); pleter, s. n. (îngrămăditură de nuiele, zăgaz), din sb. pleter; pleșnicar, s. n. (șopron, acoperiș pentru unelte), probabil în loc de *pletnicar, poate pentru că se face uneori cu împletitură de răchită. Vezi definitia »

BRICHÉTĂ¹, brichete, s. f. Mic aparat (de buzunar) pentru aprins (țigările). – Din fr. briquet. Vezi definitia »

HIDROCELULÓZĂ, hidroceluloze, s. f. Compus chimic obținut prin hidroliza parțială a celulozei sau acțiunea acizilor minerali. – Din fr. hydrocellulose. Vezi definitia »

bónă (bóne), s. f. – Servitoare. Fr. bonne. Vezi definitia »

CÁPSĂ s. f. 1. dispozitiv de închidere din piese care se îmbucă una în alta la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte; buton (II, 1). 2. inel metalic cu care se întăresc marginile unei butoniere, ale unei găuri pentru șireturi etc. 3. piesă cu care se prind hârtii, foile unei cărți etc. 4. mic tub metalic umplut cu o materie fulminantă la armele de foc, la mine etc. pentru a produce impulsul inițial necesar explodării încărcăturii ♦ (fam.) a fi cu ~ a pusă = a fi nervos, gata de ceartă. 5. rondelă metalică izolată la soclul becului, care face legătura cu unul din capetele filamentului. (< lat. capsa, germ. Kapsel) Vezi definitia »