pelíncă (pelínci) s. f. – (Mold.) Scutec. Sl. pelenica, peleno „fașă” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250), cf. slov. plênica, rus. pelenka, mag. pelenka. Vezi definitia »

MITRALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a valvulei mitrale a inimii. [< fr. mitralite]. Vezi definitia »

BUTILÉNĂ s.f. Hidrocarbură cu patru atomi de carbon și o dublă legătură; butenă. [< fr. butylène]. Vezi definitia »

ágă (-ále), s. n. – 1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost agá, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte agá (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci). Vezi definitia »

BELADÓNĂ s.f. Mătrăgună. ♦ Medicament preparat din frunzele acestei plante. V. atropină. [< fr. belladone, cf. it. belladonna]. Vezi definitia »