Definita cuvantului încoace
încoáce adv. – Înspre mine. – Megl. ancoați. De la acoace, cuvînt păstrat în cîteva comp. ca în(tr’) a coace, și aceasta de la eccum hocce (Pușcariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; după Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Încoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (înspre mine) pare să fie reducere a cuvîntului anterior (der. de la eccum illac propusă de DAR pare mai puțin probabilă, întrucît sensul ar fi trebuit să fie cel de încolo; astfel încît autorul trebuie să admită o încrucișare cu încoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu încoace
PRODÚCE, prodúc, vb. III. 1. Tranz. A realiza prin muncă bunuri materiale, valori științifice sau artistice, a crea ceva (printr-o activitate oarecare); p. restr. a fabrica. 2. Tranz. (Folosit și absol.; despre pământ, plante etc.) A da roade. 3. Tranz. A realiza un profit, un venit. 4. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a da naștere; a provoca. 5. Refl. (Despre evenimente, acțiuni etc.; la pers. 3) A se înfăptui, a se realiza, a avea loc; a se întâmpla, a se petrece. 6. Refl. A se prezenta în fața spectatorilor cu un program artistic. 7. Tranz. (Livr.) A arăta, a prezenta (ca dovadă). – Din lat. producere. Vezi definitia »
INTERZÍCE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzíc. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice]. Vezi definitia »
adúce (adúc, adús), vb. – 1. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemăna. – Mr. aduc (adușu, aduțire), megl. duc (duși), istr. aducu. < Lat. addūcĕre (Pușcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. Cf. duce. Der. aducător, adj. (care aduce, econom, păstrător); aducătoare, s. f. (înv., targă); aducătură, s. f. (înv., vrajă, magie); adus, s. n. (acțiunea de a aduce, aducere); adusătură, s. f. (contagiere). Vezi definitia »
TORÁCE s.n. Cavitate a corpului mărginită de vertebrele regiunii dorsale, coaste și stern, în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator. ♦ (Zool.) Segment mijlociu al corpului insectelor, de care sunt legate picioarele. // (În forma toraco-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) torace”, „piept”, „cavitate toracică”. [Pl. invar. / < fr., lat., gr. thorax, it. torace]. Vezi definitia »
ce inseaman cuvantul erau exilatio de catre cineva Vezi definitia »