Definita cuvantului îndrepta
îndreptá (îndrept, îndreptát), vb. – 1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. – 2. A rectifica, a corija. – 3. A reface, a aranja, a restabili. – 4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcția. – 5. (Mold.) A arăta, a semnala. – 6. (Refl.) A se justifica. – 7. (Refl.) A îmbunătăți, a ameliora. – Var. (înv.) drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la drept, înv. derept, cu pref. factitiv în-, ca drum › îndruma, semn › însemna, etc. Der. directă de la un lat. *directāre sau *derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din lat. *indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă. Directiāre apare la Virgilio Marón, cf. *addirectiāre › fr. adresser. Sensul 7 apare și în calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendința de a conjuga eu îndreptez. – Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor); îndreptătură, s. f. (înv., corectare; îmbunătățire).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu îndrepta
IPERITÁ vb. I. tr. A infecta cu iperită. [< fr. ypériter]. Vezi definitia »
AUTOACCIDENTÁ vb. I. refl. A se accidenta singur. [Pron. a-u-to-ac-. / auto1- + accidenta]. Vezi definitia »
Reprezinta mentinerea pe loc a fragmentelor osoase reduse.ea se realizeaza cu un aparat gipsat sau chirurgical Vezi definitia »
AVÉSTA, colecția cărților sacre ale zoroastrismului. Elaborată începînd din prima jumătate a milen. 1 î. Hr. și definitivată sub dinastia Sasanizilor (sec. 3-7 d. Hr.). Cunoscută și sub denumirea improprie Zend-Avesta. Vezi definitia »
a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură. Vezi definitia »