Definita cuvantului inimă
inímă (ínimi), s. f.1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stîngă a toracelui. – 2. Acest organ considerat ca sediu al sentimentelor, suflet. – 3. Bunătate, sensibilitate. – 4. Organ central, mijloc, parte internă. – 5. Partea din mijloc a căruței, care leagă osia de de dinainte cu cea de dinapoi. – 6. Bărbăție, curaj, îndrăzneală. – 7. Principiu vital, spirit. – 8. As de cupă. – 9. Grup central de patru bobi sau boabe folosit de vrăjitoare. – 10. Stomac, pîntece, burtă. – mr. inimă, megl. inimă. Lat. anima (Diez, I, 26; Candrea-Dens., 866; REW 475; Densusianu, GS, II, 6; Rosetti, I, 173), cf. it. anima, prov., cat. arma, fr. îme, sp., port. alma. Trecerea de la „suflet” la „inimă” apare numai în rom., cf. totuși animus „inimă” întro glosă de la Toledo (Castro 162).Sensul de „pîntece” coincide cu cel al fr. coeur, bg. sărce, gr. ϰαρδιά „parte superioară a stomacului”. Der. inimioară, s. f. (dim. al lui inimă; mosor, bobină); inimușcă, s. f. (vergea din fier care susține mosorul suveicii); inimos, adj. (curajos, îndrăzneț; hotărît, întreprinzător; bun); inimoșie, s. f. (curaj, vitejie, bărbăție); inimoșa, vb. (a da curaj, a însufleți); inima, vb. (a însufleți), formație hibridă după fr. animer.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu inimă
PERVITÍNĂ s. f. substanță organică, folosită ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face să dispară oboseala și somnul. (< fr. pervitine, germ. Pervitin) Vezi definitia »
METROPTÓZĂ s. f. histeroptoză. (< fr. métroptose) Vezi definitia »
SARDINĂ s.f. v. sardea (Sardina pilchardus) Vezi definitia »
BACHELÍTĂ (‹ fr., germ.; {s} Baekeland) s. f. Rășină fenolică sintetică, obținută prin condensarea fenolului cu aldehida formică folosită ca material electroizolant și la fabricarea unor obiecte de uz industrial și casnic. A. a fost obținută în 1906 de chimistul belgian L. Baekeland. V. fenoplaste. Vezi definitia »
REFERÍNȚĂ s.f. 1. Informație, lămurire dată asupra cuiva pentru a-l caracteriza. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ (Mat., fiz.) Sistem de referință = sistem de coordonate sau totalitatea sistemelor de coordonate imobile unul față de altul la care se raportează pozițiile corpurilor; referențial. [< fr. référence]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z