Definita cuvantului învolba
învolbá (învolbéz, învolbát), vb. – 1. A înfășuras, a răsuci. – 2. (Refl.) A se învolbura, a se învîrteji. – 3. (Refl.) A se învîrti. – 4. (Refl.) A se desface, a se deschide (mai ales ochii și florile). – Var. învoalbe, volba, învolbi. Mr. mvolbu (mvulbedz), mvolbere, megl. volbu. Lat. involvĕre (Pușcariu 904; REW 4540; Tiktin; DAR), cf. holba, și it. involvere, involgere, sp. envolver. – Der. învolt, adj. (deschis, mărit, perfect alcătuit; umflat, rotunjit), reprezintă un lat. voltum, cf. it. (in)volto; învolta, vb. (despre flori, a se deschide, a crește în bune condiții; a fi ceva din belșug), format pe baza lui învolt; dezvolba, vb. refl. (a se dezvolta), format pe baza paralelismului închide-deschide sau înfunda-desfunda etc. (după Scriban, de la un lat. *dĭsvolvĕre, care pare inutil); desvolta, vb. (a dezvolta), format pe baza lui învolt, cu sensurile fr. développer.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu învolba
limba romana este patria mea Vezi definitia »
A SE PLIMBA a da o raită, a face o talpă, a lua o gură de aer. Vezi definitia »
înierbá, înierbéz, vb. I (reg.) 1. a trata o vită cu rădăcini de spânz. 2. a arunca peștilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde. 3. (refl.) a se supăra, a se mânia. 4. a pune iarbă de pușcă sub un zid pentru a exploda; a mina. Vezi definitia »
îmbuibá (îmbúib, îmbuibát), vb. – 1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A crește din abundență, a se înmulți. Origine necunoscută. Nici una din explicațiile date pînă acum nu pare mulțumitoare. După Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incertă a lui „sfîrc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Pușcariu 72 și REW 4286a; însă autorul a renunțat mai tîrziu la această ipoteză, convingîndu-se că glosarea era incorectă. După Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, și Rosetti, I, 167, care stabilește o legătură cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvîntul oferă o identitate perfectă cu buieci, cf. buiac; însă explicația fonetică este dificilă cf. sl. buiti sę „a trăi înconjurat de plăceri”, cu care DAR admite că s-a încrucișat. Vezi definitia »
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare. Vezi definitia »