Definita cuvantului izbi
izbí (izbésc, izbít), vb. – 1. A lovi cu putere. – 2. A ciocni, a se repezi cu violență. – 3. A cădea, a se proiecta. – 4. A arunca, a lansa. – 5. A ataca, a asalta. – 6. A atrage atenția. – 7. (Refl.) A se lovi puternic de ceva, a se poticni de un obstacol. – 8. (Refl.) A semăna cu cineva. Sl. izbiti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 153; Tiktin; DAR), dar cu schimbare semantică, deoarece în sl. izbiti (der. de la biti „a lovi”) înseamnă „a omorî în bătaie”. Probabil semantismul este cel din sŭbiti „a lovi”, cf. aceeași confuzie semantică în iscodi și posibil în isprăvi. Cf. Șeineanu, Semasiol., 224. Der. izbă, s. f. (Bucov., Mold., izbitură, lovitură), postverbal; izbitură, s. f. (lovitură, ciocnire); izbeliște, s. f. (loc sau poziție expusă, la voia întîmplării).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu izbi
TURBI- v. turbo-. Vezi definitia »
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Des1- + [îm]podobi. Vezi definitia »
ciujbi, ciujbesc v. t. (intl.) 1. a fura 2. a bate. Vezi definitia »
potrebí (-bésc, -ít), vb. – 1. A distruge, a anihila. – 2. A se cumineca. Sl. potrebiti (Tiktin). Sec. XVI-XVII, înv. ca și der. nepotrebnic, adj. (inutil). Vezi definitia »
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi. Vezi definitia »