venín (-nuri), s. n. – Substanță toxică, otravă. – Mr., megl. virin „pedeapsă, chin”, istr. verir. Lat. vĕnēnum (Pușcariu 1872; REW 9195), cf. it. veleno, v. fr. velin, cat. veri, sp. veneno, beleño, alb. vërer (Philippide, II, 657). – Der. (în)venina, vb. (a se otrăvi, a se intoxica; a infecta); veninat, adj. (otrăvitor); veninariță, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis); veninos, adj. (toxic; ticălos). Vezi definitia »

LATÍN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care aparținea Romei antice. ◊ roman. ◊ (s. f.) limbă italică vorbită de romani. II. adj. arhitectură ~ă = stil roman degenerat, având ca tip bazilica romană. ◊ (mar.) velă ~ă = pânză triunghiulară învergată pe o antenă. (< lat. latinus, fr. latin) Vezi definitia »

puțín (puțină), adj. – Insuficient, redus. – Mr. p(u)țîn, psîn, megl. puțǫn, istr. puțin. Origine obscură. Provine fără îndoială din rădăcina expresivă *piț-, cf. puță, dar der. nu este clară. Cf. lat. med. pusinnu, pittinus „mic”, și toate cuvintele romanice care exprimă această idee și care în general sînt puțin clare. Pentru comparativul mai puțin, cf. sard. prus pagu ‹ plus paucum. În general se încearcă să se explice acest cuvînt în două feluri: pornind de la paucus, prin intermediul unui der. *paucinum (Cipariu, Gram., II, 347; Pascu, I, 150), sau pornind de la putus, prin intermediul lui *putinus (Meyer, IF, VI, 122; Candrea, Rom., XXXI, 314; Pușcariu 1418; Loewe 57; REW 6550). Der. puțintel (f. puțintea, puțintică), adj. (nițel), probabil formă disimilată a lui *puțincel (Pușcariu, Dacor., I, 326); puținătate (var. puținime, puțintime), s. f. (cantitate mică); împuțina, vb. (a reduce, a micșora). Vezi definitia »

DELFÍN¹ s. m. 1. mamifer cetaceu marin cu corpul fusiform și botul ascuțit, care trăiește în cete în toate mările. 2. stil de înot, caracterizat prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, cu mișcarea picioarelor în plan vertical. (< lat. delphinus, it. delfino) Vezi definitia »

TAURÍN, -Ă adj. Din familia taurului, care aparține taurinelor. // s.f.pl. Specie de rumegătoare mari din familia bovinelor, având ca tip boul; (la sg.) animal aparținând acestei specii. [Pron. ta-u-. / < lat. taurinus, it. taurino]. Vezi definitia »