DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. Vezi definitia »

depéșă (-șe), s. f. – Înștiințare, comunicare. Fr. dépêche. – Der. depeșa, vb. (a comunica, a înștiința), din fr. dépêcher. Vezi definitia »

várvă (depozit de argile) s. f., g.-d. art. várvei; pl. várve Vezi definitia »

CARBOHEMOGLOBÍNĂ s.f. Compus instabil, care se formează în sânge în proporție foarte mică, din bioxid de carbon și hemoglobină. [< fr. carbohémoglobine]. Vezi definitia »

IPOTÉCĂ s.f. Drept real care grevează un imobil, un teren etc. al cărui proprietar l-a dat ca garanție creditorului său; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypothèque, lat. hypoteca, gr. hypoteke]. Vezi definitia »