mezél (mezéluri), s. n. – 1. Antreu, gustare. – 2. Salam, cîrnat. – Var. (înv.) mezea. Mr. mizé, megl. mezé. Tc. meze, din per. māzā (Roesler 599; Șeineanu, II, 258; Loebel 63; Lokotsch 1453), cf. ngr. μεζές, alb. mezë. Forma primitivă este cea a variantei, de la al cărei pl. mezele s-a reconstituit noul sing. – Der. mezelic, s. n. (gustare), din tc. mezelik, cf. megl. miziloc, ngr. μεζελίϰι; mezelerie, s. f. (prăvălie de mezeluri). Vezi definitia »

BEL s.m. Unitate de măsură pentru intensitatea acustică, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate. [< fr. bel, cf. Bell – fizician american]. Vezi definitia »

Cel care, în vechime, dădea vasele în pivniță, cercuindu-le la nevoie( v. și Eugen Pavlescu, Economia breslelor în Moldova, Fundația Regele Carol I, București, 1939, p. 611). Vezi definitia »

stegărél, stegăréle, s.n. (reg.) steguleț. Vezi definitia »

CUPRONÍCHEL s. n. Denumire dată aliajelor de cupru și nichel. – Din germ. Kupronickel, fr. cupro-nickel. Vezi definitia »