Definita cuvantului lipi
lipí (lipésc, lipít), vb. – 1. A prinde, a cola, a încleia. – 2. A adera, a reuni, a aduna. – 3. A tencui. – 4. A pălmui. – Mr. alichescu, megl. lipés. Sl. lĕpiti sau lĭpĕti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 350; Cihac, II, 172; Iordan, Dift., 138), de la lĕpŭ „clei”, cf. bg. lĕpjă, sb. lepiti. Cf. lip. Der. alipi, vb. (a reuni, a împreuna; refl., a se dedica); lipaci, s. m. (căprior alipit, nadă de lemn), în Mold.; lipeală, s. f. (lipitură); lipcă, adv. (lipit de... ), din rut. lipkii (Bogrea, Dacor., IV, 829), pol. lipki, în Mold. (legătură cu bg. lepka, sugerată de Tiktin și Conev 63, nu este convingătoare); lipicios, adj. (care lipește; adeziv, aderent; contagios; tandru, afectuos); lipicioasă, s. f. (nume de plante: Lychnis viscaria; Silene nemoralis; Asperugo procumbens, Gallium aparine); lipici, s. n. (atracție, farmec), cu suf. -ici, cf. gîdilici; lipici, s. m. (nume de plante: Lappula myosotis, Cuscuta apithymum, Gallium aparine; Xanthium spinosum); lipică, s. f. (Trans., molie); lipiciune, s. f. (blefarită); lipie, s. f. (pîine rotundă și turtită), pe care Cihac, II, 172, Tiktin și Candrea o pun în legătură cu sb. lepinja, mag. lepény (mai probabil e vorba de un der. interior, deși nu foarte clar); lipitoare, s. f. (animal care suge sînge, Hirudo officinalis, nume de plantă vinariță, Asperula arvensis, Asperula tinctoria; ornit. păpăludă, Caprimulgus europaeus); lipitură, s. f. (lipire; tencuială; apatie atribuită spiritelor rele); lipitor, adj. (care lipește); deslipi, vb. (a descleia, a separa). Lipăr, s. n., (foc, ardoare), în Trans., ar putea proveni din lipi („locul unde soarele <<se lipește>> cel mai tare”).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu lipi
ÎMPROȚĂPI vb. IV. v. proțăpi. Vezi definitia »
OKÁPI s.f. (Zool.) Specie de girafă din Africa, cu gâtul mult mai scurt și cu blana zebrată la spate. [< fr., it. okapi < cuv. bantu]. Vezi definitia »
topí (-pésc, -ít), vb. – 1. A trece din stare solidă în stare lichidă. – 2. A turna un metal. – 3. A dizolva. – 4. A pune în apă inul sau cînepa pentru a le macera. – 5. A distruge, a anihila, a desface. – 6. A consuma, a risipi, a irosi. – 7. A dispărea. – 8. (Arg.) A-și lua tălpășița, a o șterge. – Mr. tuchescu, tuchire, megl. tupés, tupiri. Sl. topiti „a încălzi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 76), cf. pol. topić, rus. topitĭ. – Der. topenie, s. f. (dezastru, catastrofă); topilă, s. f. (bazin de topire, baltă pentru in sau cînepă); topitor, adj. (care topește, care toarnă metal); topitură, s. f. (topire; turnare; mîncare de jumări cu ceapă); topliță, s. f. (băltoacă, topilă; izvor de apă minerală caldă); din sl. toplica; topitoare, s. f. (topilă; creuzet); topitorie, s. f. (atelier de topit metale); toplotă, s. f. (înv., apă caldă), sec. XVII, din sl. toplota (Tiktin). Vezi definitia »
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a.se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti. Vezi definitia »
MESÁPI s. m. pl. Populație care a locuit în antichitate în Mesapia (ținut în sudul Italiei), – Din it. messapi. Vezi definitia »