proáșcă (proáște), s. f. – 1. Fuituială, praștie. – 2. Țintă. – 3. Distanță de la care se trage. – 4. Pompă de incendiu. – Var. proșcă, înv. Sl. *pročĭkati „a țîșni, a izbucni”, cf. sb. pročka „acțiunea de a împroșca” (Pușcariu, Dacor., III, 681-5). S-a mai crezut în sl. prysnati „a împrăștia” (Cihac, II, 257); în sb. pročkati „a iscodi” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 440); într-un sl. *prokŭ (Tiktin); în bg. prăskalka (Conev 74). – Der. împroșca, vb. (a arunca, a azvîrli; a țîșni, a ieși; a stropi, a împrăștia; a spumega), var. înv. împrocica, cf. rus. pročikatĭ „a se deschide un abces”; împroșcătură, s. f. (aruncare; lansare; stropire). Vezi definitia »

PAPARÚGĂ, paparuge, s. f. (Entom.; reg.) Buburuză. – Et. nec. Vezi definitia »

ACIDÓZĂ s.f. (Med.) Creștere a acidității sângelui în urma unor tulburări funcționale în organism. [< fr. acidose]. Vezi definitia »

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a (se) boci; tânguire. Vezi definitia »

GORÍLĂ s. f. 1. cea mai mare maimuță antropoidă frugivoră și sălbatică, în pădurile Africii ecuatoriale. 2. bodyguard. (< fr. gorille, it. gorila, germ. Gorilla, /2/ amer. gorilla) Vezi definitia »