șacrái, șacrái, s.m. (reg.) om învechit. Vezi definitia »

zái (-iuri), s. n. – Crustă de gheață, lichid parțial înghețat. Mag. zaj (Cihac, II, 539; Candrea; Gáldi, Dict., 170). Vezi definitia »

BUCĂLÁI, -ÁIE, bucălai, -aie, adj. Bucălat. – Cf. bucă. Vezi definitia »

plái (pláiuri), s. n. – 1. Platou, podiș, parte mai înaltă a unui teritoriu. – 2. Regiune, ținut. – 3. Diviziune administrativă, subprefectă. – 4. (Bucov.) Drum de munte, potecă. – Mr. plai. Gr. πλάγιον, probabil printr-un lat. *plagium, cf. lat. plagia „țărm” și „cîmpie”, cu sensurile din rom. și alb. (Candrea-Dens., 1400; REW 6564; Pascu, I, 144; Pascu, Suf., 406; Philippide, II, 729; Diculescu, Elementele, 490; Graur, BL, VI, 108; cf. S. Pop, Geopolitica și geoistoria, II, 54-61). Der. din sl. planina „munte” (Cihac, II, 260), sl. planŭ „șes” (Tiktin) este dificil din punct de vedere fonetic; cf. sb., cr. plaj „coastă muntoasă”, pe care Vasmer, Gr., 118 îl consideră de origine dubioasă, și care nu se explică bine nici prin gr., nici prin it., este probabil un împrumut din alb. plaië, care la rîndul lui, ar putea proveni din mr. – Der. plăieș (var. plăiaș), s. m. (muntean; grănicer, străjer la munte); splai, s. n. (esplanadă, drum pe malul unui rîu), probabil forțat ca fr. esplanade sau it. spiaggia „mal” față de piaggia „coastă, povîrniș” (după Graur, BL, IV, 108, din ngr. σ(τό)πλαï, a cărui abreviere pare mai puțin comună). Din rom. provin rut. plaj (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 403), săs. plâj și probabil alb., sb., ca și mag. palajas „milițian” (Edelspacher 21). Vezi definitia »

buhái (buhai), s. m. – 1. Taur. – 2. Berbec sau țap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerină. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. bugă). Ar putea fi și invers. După Lokotsch 339, rom. provine din tc.; și din rom. a trecut în pol. după Miklosich, Wander., 12, și în mag. bohaj (Edelspacher 10). Vezi definitia »