pisc (píscuri), s. n. – 1. Cioc de păsări. – 2. Vîrf ascuțit de munte. – 3. Proră. – 4. Partea de dinainte a căruței. Sl. piskŭ, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui să însemne și „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atît acest tratament cît și înrudirea evidentă cu piț(igoi) arată că în rom. cuvîntul a fost tratat drept expresiv, ca și cioc. Din același etimon provine și piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pițigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizătură prin care curge măcinișul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati. Vezi definitia »

siloghisticésc, siloghisticeáscă, adj. (înv.) care aparține silogismului (unui raționament cu două premise și o concluzie), privitor la silogism; silogistic. Vezi definitia »

OSIANÉSC, -Ă adj. (Lit.) Osianic. [Pron. -si-a-, scris și ossianesc. / < fr. ossianesque]. Vezi definitia »

CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. Vezi definitia »

CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. Vezi definitia »