pắcură (-ri), s. f. – 1. Petrol. – 2. (Bihor) Ceață, negură. – 3. Iad. Lat. picula „bitum”, dim. al lui pix (Pușcariu 1237; Candrea-Dens., 1300; REW 6483), cf. vegl. pekla, it., prov. pegola „bitum”. Sensul de „ceață” se datorează unui semantism aparent normal, cf. lat. picea, caligo, fr. purée de poix, iar din sensul de „întuneric” s-ar putea explica cel de „întuneric veșnic” sau „iad”. Cu atît mai mult, dacă ne gîndim că imaginația populară așază infernul sub pămînt și că din adîncime s-ar vedea izvorînd acel lichid negru, care desigur s-ar fi asociat cu ideea de infern. Pare, așadar, inutil să se recurgă la explicația semantismului rom. cu ajutorul sl. piklu „smoală” și „iad” (Sandfeld 36; REW 6483). Explicarea cuvîntului rom. prin același etimon sl. (Cihac 236; Weigand, BA, III, 111) nu este posibilă. Der. păcurar, s. m. (muncitor care extrage petrol); păcuros, adj. (bituminos); împăcura, vb. (a mînji cu petrol); păcorniță, s. f. (vas în care se păstrează petrolul pentru a unge osiile carului), cu suf. -niță. Din rom. provin bg. pakura (Capidan, Raporturile, 223), mag. pakura (Edelspacher 24), săs. pokert.

Sursa: DER