pálmă (pálme), s. f. – 1. Partea interioară a mîinii de la încheietura cu antebrațul pînă la vîrful degetelor. – 2. Lovitură dată cu palma. – 3. Măsură înv. de lungime, valorînd 0,2458 în Munt. și 0,27875 în Mold. sau 1/8 dintr-un stînjen. – Mr., megl. palmă, istr. pǫme. Lat. palma (Pușcariu 1249; Candrea-Dens., 1312; REW 6171), cf. alb. pëlamë, it., cat., sp., port. palama, prov. pauma, fr. paume. Este dubletul lui palmă, s. f. (ram de palmier), din fr. palme, înv. și în forma palm. – Der. palmac, s. n. (Mold., 1/8 dintr-o palmă), probabil din ngr. παλμάϰι, it. palmo (Hesseling 37) sau din tc. parmak „deget” (Tiktin), cf. cuman. barmac „deget” (cf. Pușcariu, Dim., 118), încrucișat cu palmă; pălmaș, s. m. (muncitor care dispune doar de brațele sale, ziler); pălmui, vb. (a da palme); pălmuială, s. f. (lovitură cu palma). – Der. neol. (din fr.) palmat, adj.; palmier, s. m.; palmiped, s. m. – Din rom. provine țig. palma (Wlislocki 107).

Sursa: DER