Definita cuvantului pămînt
pămînt (-turi), s. n. – 1. Țărînă, tină, sol. – 2. Lume. – 3. Teren. – 4. Țară. – Mr. pimintu, megl. pimint, istr. pemint. Lat. paumentum, formă populară indicată de Iulian, în loc de păvῑmentum (Pușcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it. palmiento, logud. pamentu „pardoseală, pavaj”. Var. păvāmentum, postulată de Pascu, I, 143 a fost menționată de Du Cange. – Der. pămîntean, s. m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar); pămînteancă, s. f. (indigenă); pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar); pămîntenesc, adj. (indigen); pămîntiu, adj. (oacheș, brun, negricios); pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu); (îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate); pămînțel, s. m. (argilă, lut); subpămîntean, adj. (subteran).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pămînt
CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. Vezi definitia »
ANROCAMÉNT s. n. aglomerare de materiale (piatră, beton) care formează fundații, diguri, baraje. (după fr. enrochement) Vezi definitia »
curent in epoca, traducandu-se prin amoralism, prin teoria actului gratuit, printr-o noua viziune asupra campului narativ al operei literare si asupra personajelor. Vezi definitia »
IMPLÁNT s.n. (Med.) Organ sau țesut implantat. ♦ Medicament solid introdus într-un țesut în vederea unei acțiuni sau resorbții lente. [Pl. -te. / < fr. implant, cf. lat. in – în, plantare – a planta]. Vezi definitia »
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant. Vezi definitia »