Definita cuvantului pat
pat (páturi), s. n. – 1. Strat, bază, sol. – 2. Mobilă de dormit; așternut. – 3. Partea de lemn a puștii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre „a stabili”, cf. it. patto „așternut de paie”, pattume „pat”, impatto „așternut pentru vite”, impattare „a așterne la vite” (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, *papt, trebuie să fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucișare cu gr. πάτος „fund”, „strat de adîncime”, cf. gr. πάτος „drum pietruit” (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos „laviță” și de asemeni sb., cr. pät „sul de căpătîi”, ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totuși la gr. πατερόν „căpătîi la pat”(pentru relația semantică a lui „căpătîi” cu „pat”, cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît și cel gr. par să constituie în sine explicații suficiente pentru rom. Pentru ideea de „pat” derivată din cea de „a întinde”, cf. plapumă, plocat. Următoarele ipoteze nu par să aibă rezultat: din mag. pad „bancă” (Cihac, II, 723); din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. pătu(u)m, în loc de pătŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. *păvatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; pătui, vb. (a tortura); pătuc (var. pătulean, pătucel, pătuiac), s. n. (pătuț); pătuiag, s. n. (pătul), dim. al lui pătui; pătul, s. n. (construcție rudimentară fixată pe pari; un fel de placă de lemn așezată într-un copac pentru paznici sau pentru păsări de curte; un fel de podeț așezat în mijlocul apei pe care stă pescarul; grînar, hambar), din pătui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formație regresivă de la pătuleț (pat mic); pătuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legătură în mod echivoc cu sl. potuliti „a rîndui”; pătulaș, s. n. (porumbar așezat între crengile unui copac); patașcă, s. f. (targă, năsălie), cu suf. sl. -așcă (relație propusă de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasă). – Cf. pătură. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pat
FĂTÁT s. n. Acțiunea de a făta; fătare. – V. făta. Vezi definitia »
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza unei hotărâri a unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat. Vezi definitia »
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija. Vezi definitia »
zigurát s. n., pl. ziguráte Vezi definitia »
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta. Vezi definitia »