APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 ºC; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 ºC). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic. Vezi definitia »

NARCOBIÓZĂ s.f. Reducere a funcțiilor vitale ale organismului sub acțiunea narcoticelor. [Pron. -bi-o-. / < fr. narcobiose, cf. gr. narke – narcotic, bios – viață]. Vezi definitia »

IZMEÁNĂ s. f. v. izmană. Vezi definitia »

PÓZNĂ, pozne. s. f. (Pop. și fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârnește râsul. 2. Situație, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudățenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec. Vezi definitia »

nătă- Prefix care arată ideea de incapacitate sau prostie. Creație expresivă, pare să se bazeze pe imaginea de vorbire anormală, cf. sp. tonto, bobo, chocho, memo etc. – Der. nătăfleț, adj. (prost, gogoman), comp. teflu și fleț, v. aici; năfletec, adj. (Trans., neghiob, nătărău), metateză a cuvîntului anterior; nătăfleață, s. m. (poreclă pentru persoanele zăpăcite); nătărău, s. m. (gogoman, nătăfleață), cu suf. expresiv (după Cihac, II, 213; legat de cr. tartari „a bîlbîi, a gîngăvi”; după Lambrior, Rom., 350, din lat. natura; după Șeineanu, Semasiol., 229; Philippide, Principii, 97; Tiktin; Candrea și Scriban, din netare ‹ tare, explicație greu de admis fonetic); nătăraucă, s. f. (proastă, neghioabă); nătăraie, s. f. (prostie, nerozie); nătăvălos, adj. (Munt., greoi, stîngaci, leneș), prin asociație cu mătăhălos (după Scriban, cu tăvăli); nătimană (var. nătimală), s. f. (fantoșă, sperietoare), prin încrucișare cu namină sau namilă, sau cu natimă; nătîng, adj. (prost, neghiob, nebun), prin încrucișare cu sl. netęgŭ „muncă” (după Cihac, II, 213, sl. ajunge pentru a explica rom., dar rezultatul nă- indică tratamentul expresiv; după Tiktin și Scriban, din sl. tągŭ „puternic, viteaz”); nătîngi, vb. refl. (a se tîmpi, a se prosti); nătîngie, s. f. (prostie); nătîntoc, adj. (prost, imbecil), pentru a cărui der. cf. sărîntoc; nătîntol, adj. (prost), prin încrucișare cu mototol, cf. și motîntan, motîntoc; neder, adj. (Munt., gogoman, nătăfleață), probabil în loc de *neter, cf. nătărău; netot, adj. (prost, naiv), prin încrucișare cu tot (după Tiktin, Candrea și Scriban, din tot; după Cihac, II, 518, din mag. tót „slav”); netoție, s. f. (prostie); năsărîmb, adj. (tont, prost), în loc de *nătărîmb (cf. var. năstărîmb), probabil prin încrucișare cu sărîntoc (după Cihac, II, 215, din sl. nesramĭnŭ „nerușinat”); năs(t)ărîmbă, s. f. (prostie, minciună); năsărîngă, s. f. (Trans., nerozie, prostie, obrăznicie). Vezi definitia »