APLANOGAMETÁNGE s. m. organ al plantelor în care se formează aplanogameții. (< fr. aplanogamétange) Vezi definitia »

CAGE [keidʒ], John (1912-1992), compozitor american. Elev al lui Schönberg. Folsește „pianul preparat” („Sonate”, „Interludii”), între ale cărui corzi sînt plasate obiecte din diferite materiale care modifică sunetele. Vezi definitia »

fríge (fríg, frípt), vb. – 1. prăji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomăgi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se prăji. – 8. (Refl.) A se păcăli, a rămîne păgubaș. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripșu, friptă; megl. frig, friș, fris. Lat. frῑgĕre (Pușcariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s. f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prăjită), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu grătar, pe care o propune DAR nu constituie o explicație suficientă; după Pușcariu 650, din lat. *frῑgalis; după Candrea-Dens., 643, de la un lat. *frῑgaria); frigăruie, s. f. (carne tăiată în bucăți mici și friptă la frigare); frigări, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stăpînit de dorință); frigătoare, s. f. (frigare; Trans., plită de gătit); înfrigări, vb. (a înfige); friptoare, s. f. (Trans., Banat, arșiță, căldură excesivă), de la part. fript, cu suf. -oare; friptură, s. f. (carne friptă), cu suf. -ură, cf. băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Pușcariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 și DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptură și frῑxūra › fr. fressure; însă această ipoteză nu este necesară); fripturist, s. m. (persoană care profită de politică pentru interese personale); fripturism, s. n. (politică a propriului interes). Vezi definitia »

smúlge (-g, -ls), vb. – A trage cu putere, a scoate, a extrage. – Var. zmulge și der. Mr. zmulgu, zmulșu, zmuldzire, megl. smulg(iri). Lat. *exmulgĕre (Cihac, I, 172; Philippide, Principii, 44; Pușcariu 1944; Candrea-Dens., 1167; REW 2864), cf. it. smungere „a suge”, astur. esmucir „a mulge” și mulge. Legătura cu *exvellĕre, prin intermediul formei **exvulsum (Crețu 369) este o ipoteză inutilă. – Der. smultură, s. f. (șuviță, smoc de lînă; persoană pletoasă); smuntură, s. f. (Trans., lînă tunsă); smuncea, s. f. (Mold., vargă, nuia), prin contaminare cu smicea. Vezi definitia »

remíge s. f., pl. remigi Vezi definitia »