GHICÍ, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege ceva (mai mult intuitiv sau prin deducție); a intui, a prevedea, a întrezări. ◊ Loc. adv. Pe ghicite = la întâmplare sau în mod intuitiv. ♦ A dezlega o ghicitoare. 2. (în superstiții) A prezice cuiva viitorul. [Var.: (reg.) gâcí vb. IV] – Et. nec. Vezi definitia »

bíci (bíce), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34). Vezi definitia »

chíci (-uri), s.n. – Tufiș, desiș, hățiș. Sl. kiće „crengi” (DAR). Cuvînt rar, de la care pare a deriva chichiriș, s.n. (Banat, pădure, hățiș) pe care DAR preferă să-l pună în legătură cu mag. tekerős „noduros”. Vezi definitia »

SĂLBĂTICÍ, sălbăticésc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni sălbatic. 2. Refl. (Despre plantații, terenuri etc.) A se părăgini. 3. Refl. (Despre locuri, ținuturi) A deveni sălbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cădea în sălbăticie, în primitivism. 5. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină sălbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) sălbătăcí vb. IV] – Din sălbatic. Vezi definitia »

STOCÍ, stocésc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. Vezi definitia »