ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. Vezi definitia »

scrădít, -ă, adj. (reg.) 1. (despre plante sau părțile lor) care s-a uscat foarte tare; răscopt. 2. (despre carne, pâine, porumb și alte alimente) care s-a copt prea tare; care s-a ars. Vezi definitia »

UIMÍT, -Ă, uimiți, -te, adj. Cuprins de o mare (și neașteptată) mirare, admirație; surprins, uluit. – V. uimi. Vezi definitia »

GLIOCÍT s. n. celulă glială. (< fr. gliocyte) Vezi definitia »

FULGURÍT s. f. (geol.) formație tubulară formată dintr-o masă sticloasă prin acțiunea de topire a rocii pe care a căzut un trăsnet. (< fr. fulgurite) Vezi definitia »