báftă (báfte), s. f. – Noroc, succes. Tc. baht (Popescu-Ciocănel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut în țig. batch (Miklosich, Zig., 172; Wlislocki 72). În rom. pare a fi intrat prin intermediul țig. (Graur 124; Graur, Notes, IV, 196; Juilland 157) și consideră o nuanță de vulgaritate; cu toate că este un cuvînt foarte folosit în limbajul comun, apare rareori în literatură. Din tc. provin și ngr. βάχτ, alb. baft, bg., sb. bacht. – Stamati folosește de mai multe ori cuvîntul baftă, cu sensul de „gură, cioc”; nu cunoaștem rațiunea acestei întrebuințări, care nu apare la alt autor și pe care nu o găsim în dicționare. – Der. băftos, adj. (norocos). Vezi definitia »

CÍSTRĂ s.f. Instrument muzical cu coarde ciupite, folosit în secolele XVI-XVII. [< fr. cistre]. Vezi definitia »

TÚȘĂ¹, tușe, s. f. 1. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche. Vezi definitia »

BÚRBĂ s. f. Reziduu din substanțe mucilaginoase etc., pe fundul recipientelor în care se limpezește mustul. (< fr. bourbe) Vezi definitia »

NĂȘICÚȚĂ, nășicuțe, s. f. Diminutiv al lui nășică. – Nășică + suf. -uță. Vezi definitia »