MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. Vezi definitia »

SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. Vezi definitia »

ORATÓRIU s. n. lucrare vocal-simfonică de mare întindere, pe o temă dramatică, pentru soliști, cor și orchestră. (< lat. oratorium, it. oratoriu, fr. oratoire) Vezi definitia »

SPOLIÁRIU s. n. loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. (< lat. spoliarium) Vezi definitia »

PRELÚDIU s. n. 1. exercițiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mâinilor ori vocii; (p. ext.) improvizație muzicală preliminară. 2. parte introductivă a unei compoziții muzicale. ◊ piesă care precedă o fugă, o tocată, un coral; prima parte a suitei. ◊ compoziție muzicală instrumentală independentă, cu un caracter și o structură foarte variate. ◊ lucrare simfonică, programatică. 3. ceea ce precedă, anunță (o acțiune). (< germ. Präludium, it. preludio, fr. prélude) Vezi definitia »