Definita cuvantului rîma
rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rîma
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. Vezi definitia »
ACLAMÁ vb. tr. a primi cu aclamații; a ovaționa. (< fr. acclamer, lat. acclamare) Vezi definitia »
ARIMÁ vb. tr. a fixa încărcătura unei (aero)nave pentru menținerea unui centraj favorabil stabilității. (< fr. arrimer) Vezi definitia »
ulmá, ulméz, vb. I (înv.) 1. (despre câini, copoi etc.) a adulmeca. 2. (fig.; despre oameni) a simți, a observa, a mirosi. Vezi definitia »
MAHÁTMA s.m. Titlu dat în India asceților, oamenilor considerați sfinți și persoanelor de mare merit și de înaltă spiritualitate. [< fr., it., sanscr. mahatma – suflet mare]. Vezi definitia »