ȚINTUÍT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. ♦ Fig. Nemișcat, înțepenit, pironit (din cauza unei stări sufletești sau a unei emoții puternice). 2. Împodobit cu ținte, țintat; p. ext. împodobit cu pietre scumpe. – V. țintui. Vezi definitia »

CERATÍT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”. Vezi definitia »

polfăít¹ s.n. (reg.) polfăială (v.). Vezi definitia »

PRESTABILÍT, -Ă, prestabiliți, -te, adj. Stabilit, fixat dinainte, cu anticipație. – V. prestabili. Vezi definitia »

OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni. Vezi definitia »