Definita cuvantului vîrtute
vîrtúte s. f. – Vigoare, forță. – Mr. virtute. Lat. virtūtem (Pușcariu 1862; REW 9371), cf. v. it. vertù, logid., v. port. virtude, prov. vertut, fr. vertu, sp. virtud. – Der. vîrtos (mr. vîrtos, vărtos), adj. (puternic, robust, viguros; solid, rezistent; adv., mult, puternic), din lat. virtŭōsus (Cipariu, Elem., 6; Densusianu, Hlr., 195; Iordan, Dift., 197; cf. Pușcariu 1862, care crede că acest cuvînt lat. nu a existat); vîrtoșie (var. vîrtoșenie, vîrtoșime), s. f. (vigoare, robustețe); vîrtucios, adj. (robust, puternic). Toate aceste cuvinte, cu excepția lui vîrtos, sînt înv. Este dubletul lui virtute, s. f., neol.; cu der. din fr.; virtual, adj.; virtuos, adj. (plin de virtute; virtuos, se spune despre muzicienii care-și stăpînesc foarte bine instrumentele); sensul al doilea este tradus din it. virtuoso; virtuozitate, s. f.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu vîrtute
DOCILITÁTE s. f. însușirea de a fi docil. (< fr. docilité, lat. docilitas) Vezi definitia »
IMPUTABILITÁTE s. f. (Jur.) Situație în care se găsește o persoană căreia i se atribuie săvârșirea cu intenție a unei fapte pedepsite de legea penală. – Din fr. imputabilité. Vezi definitia »
pătrăréște adv. (reg.) în patru părți, în sferturi. Vezi definitia »
SOLVABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi solvabil; solvență. – Din fr. solvabilité. Vezi definitia »
APÁRTE adv. În mod separat, deosebit (de...). ♦ (În teatru, ca indicație pentru actori). Ca și cum ar vorbi cu sine însuși, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special, anumit. Trăsătură aparte. – A3 + parte (după fr. à part). Vezi definitia »