ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere. Vezi definitia »

Incapacitatea unei persoane de a-și concentra atenția. Vezi definitia »

ghiuvergileá s. f. – Salpetru. Tc. ǵüvergile (Șeineanu, III, 56). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

umflarea excesiva a unui organ Vezi definitia »

MINGHINEÁ s. f. v. menghină. Vezi definitia »