meteáhnă (metéhne), s. f. – 1. (Înv.) Stricăciune, cusur, neplăcere, neajuns, supărare. – 2. Imperfecțiune, defect, lipsă, daună, pată. Creație expresivă, bazată pe ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași mijloace ca în metehău, cf. și mătăhală, metearcă; finala ca în bahnă, care este posibil să fie de asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var. beteahnă, folosită de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbală a acestui autor este cunoscută, e vorba mai curînd de o indicație în plus asupra originii sale expresive. Vezi definitia »

FOSFORESCÉNȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină când absorb sau după ce au absorbit radiații luminoase ultraviolete sau corpusculare; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence. Vezi definitia »

valínă s. f., g.-d. art. valínei Vezi definitia »

CAÚSTICĂ s.f. Pată luminoasă obținută prin întâlnirea razelor reflectate sau care străbat un sistem optic. [Pron. ca-us-. / cf. fr. caustique]. Vezi definitia »

PÂRTIOÁRĂ, pârtioare, s. f. Diminutiv a lui pârtie. [Pr.: -ti-oa-] – Pârtie + suf. -ioară. Vezi definitia »