trîntí (-tésc, -ít), vb. – 1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”. Vezi definitia »

BODEȘTI, com. în jud. Neamț; 5.367 loc. (1991). Vezi definitia »

MULTI- Element de compunere care exprimă ideea de pluralitate și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. multi-. Vezi definitia »

RECTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „drept”, „în unghi drept”. [Var. rect-. / < fr. recti-, cf. lat. rectus]. Vezi definitia »

púști (púști), s. m. – 1. (Înv.) Pederast, sodomit. – 2. Tînăr, flăcău, copil. – Var. pușchi. Mr. puștu „golan”, megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin; Ronzevalle 60), cf. ngr. πούστης, alb., bg., sb. pušt (după Cihac, II, 301, rom. ar proveni din sb., căci autorul îl consideră drept cuvînt autentic sl.). Cu sens injurios s-a pierdut aproape complet în limba actuală, dar mai este evident la Alecsandri. – Der. puștan, s. m. (tînăr, copil); puștancă, s. f. (fată); puștime, s. f. (mulțime de copii); pușlău, s. m. (leneș, puturos), probabil în loc de *puștlău, cu suf. expresiv, ca în fătălău, bătălău; pușlanie, s. f. (lenevie; trîndăvie); pușlama, s. f. (leneș, puturos; golan), a cărui der. nu este clară, probabil direct dintr-un cuvînt tc. neatestat. Vezi definitia »