CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș. Vezi definitia »

CARDAȘ, Agricola (1883-1955, n. Galați), agronom și zootehnician român. Prof. univ. la Chișinău și Iași. Lucrări în domeniul ameliorării raselor indigene de taurine („Asupra originii taurinelor românești”). Vezi definitia »

ataș, atașe, s. n. fese de femeie Vezi definitia »

CHIRIÁȘ, -Ă, chiriași, -e, s. m. și f. Persoană sau instituție, organizație etc. care ia cu chirie o locuință, sediul unei instituții, unui magazin etc. [Pr.: -ri-aș] – Chirie + suf. -aș. Vezi definitia »

buș² (lovitură) (înv.) s. n., pl. búșuri Vezi definitia »