báligă (báligi), s. f. -Băligar. – Var. balegă, s. f.; bălig,, vb.; mr. baligă, s. f.; istr. (am)balig, vb. Origine necunoscută. Coincide cu alb. baigë, bag(ël)jë (care după Barič, AAS, II, 80, provine dintr-un baljëgë, identic cu cuvîntul rom.), sb., cf. baloga, balega; astfel încît este considerat uneori drept cuvînt care aparține fondului primitiv balcanic. Explicațiile date pînă în prezent nu sînt suficiente. Miklosich, Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) consideră că rom. provine din sb.; dar același autor, Fremdw., 76, afirmă că sb. depinde de rom., ca și der. săi balegara „băligar” și balegati „a se băliga”, și rut. bal’oh, bal’yga (cf. Candrea, Elemente, 407 și Berneker 41). Nici explicația prin intermediul alb. nu poate satisface (cf. Capidan, Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atît timp cît nu se cunoaște istoria cuvîntului alb. Lambrior 370 propunea o der. puțin probabilă de la bale „salivă, cu suf. -că. Hasdeu 2384 (cf. Șeineanu, I, 268 și DAR) semnalează tăt. balgaš, balgas, cu același sens, dar al cărui fonetism prezintă dificultăți. Crețu 307 sugerează un *caballica, avînd o afereză puțin explicabilă (cf. Scriban, care crede numai că recunoaște în terminație suf. -icus). În sfîrșit, G. Meyer, IE, VI, 116 (urmat de DAR și Pascu, I, 223) se referă la it. bagola ”boabă, bacă„ din lat. baca, și care a trecut probabil în Peninsula Balcanică în timpul Evului Mediu, explicație care prezintă mari dificultăți din punct de vedere istoric și semantic (cf. Treimer, ZRPh., XXXVIII, 285) și care în nici un caz nu se potrivește pentru rom., unde excrementele animale care ar putea sugera o comparație cu ideea de ”boabă, bacă„ au tocmai alt nume, cf. căcărează. Der. băliga, vb. (a face baligă); băligar, s. n. (baligă; îngrășămînt); băligar, s. m. (gîndac negru, Geotrupes stercorarius, Scaraboeus fimentarius); băligos, adj. (plin de băligar; prost, bleg; laș, fricos); îmbălega, vb. (a băliga; a umple cu băligar). Vezi definitia »

OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). Vezi definitia »

căldură, călduri s. f. (intl.) buzunarul interior al unui sacou, palton etc. Vezi definitia »

grosó(a)lă s.f. (reg.) partea mai groasă din ciorbă. Vezi definitia »

PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui¹ (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui¹ + suf. -eală. Vezi definitia »