SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum. Vezi definitia »

cáut, -ă, adj. (reg., înv.) cu băgare de seamă; circumspect, precaut, prudent. Vezi definitia »

ÚMLAUT s. n. 1. Fenomen fonetic constând în modificarea timbrului unei vocale accentuate sub influența vocalei următoare. 2. Tremă care se pune deasupra vocalelor care au suferit un umlaut (1). – Din germ. Umlaut. Vezi definitia »

scremut, -ă, scremuți, -te adj. 1. (d. lucruri) prost, de calitate inferioară. 2. (d. acțiuni) realizat cu multă trudă, chinuit, căznit. Vezi definitia »

artút (-tă), adj. – Șiret, viclean. Cuvînt rar, menționat o singură dată de Pușcariu, ZRPh., XVII, 110, pe baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai puțin vechi decît crede Pușcariu, poate o deformare locală a unui cuvînt săs., de ex. hart. Totuși, Pușcariu și DAR se gîndesc la un lat. *artutus, de la artus „membru” (ca nasutus de la nasus), și îl explică printr-un sens intermediar de „flexibil, agil”. REW 679 îl relaționează cu ars „artă”, și 751 cu astutus. Nici una dintre aceste ipoteze nu pare posibilă. Vezi definitia »