OSTEOMIELÍTĂ, osteomielite, s. f. Formă de osteită de natură infecțioasă, localizată mai ales la nivelul măduvei oaselor. [Pr.: -te-o-mi-e-] – Din fr. ostéomyélite. Vezi definitia »

TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba. Vezi definitia »

nóră (nuróri), s. f. – Soția fiului. – Var. (înv.) nor. Mr. nor(ă), megl. noră. Lat. nǒrus, formă populară a lui nŭrus (Densusianu, Hlr., 78; Pușcariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. Var. supraviețuiește în legături sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indică un paralelism cu soră. Pentru absența diftongării, cf. Rosetti, I, 60. E cuvînt de uz general (ALR, I, 260). Vezi definitia »

CUÁRTICĂ s. f. (mat.) curbă de gradul patru. (< fr. quartique) Vezi definitia »

SPONGÍLĂ s.f. Gen de bureți de apă dulce. [Var. spongil s.m. / < fr. spongille]. Vezi definitia »