Definita cuvantului alexandru
ALEXANDRU, numele a opt papi. Mai importanți: 1. A. III (Rolando Bandinelli) (1159-1181). În scopul întăririi autorității papale a luptat împotriva împăratului Frederic I Barbarossa și a lui Henric II, regele Angliei. 2. A. VI (Rodrigo Borgia) (1492-1503). A încercat să supună Italia centrală puterii lui pe calea corupției, trădării și asasinatului.

Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu alexandru
OCROMÉTRU s. n. instrument pentru măsurarea presiunii din capilarele sangvine. (< engl. ochrometer) Vezi definitia »
ELECTROFÍLTRU s. n. filtru electric pentru captarea prafului din atmosferă. (< fr. électrofiltre) Vezi definitia »
LÚTRU s. n. blană de lutră. (< fr. loutre) Vezi definitia »
DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui „un”, „al”, „însul”, „acest”, „o dată”, cu elidarea vocalei finale proprii). 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Privește dintr-un colț al sălii.Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbește cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenența) Facem parte d într-o lume nouă. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică momentul plecării) De la. Pleacă dintr-o clipă într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care indică originea, proveniența) Din. Planta se dezvoltă dintr-o sămânță. 5. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Din. Și-a făcut o scurtă dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arată starea de la care se trece) Se trezește dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pușcă).Loc. adv. Dintr-o dată = cu o singură mișcare; pe neașteptate; brusc, deodată. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie și trăiește dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indică materia) Din. Mănăstirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. S-a supărat dintr-o nimica toată.De4 + întru. Vezi definitia »
ORTOCÉNTRU s.n. Punctul de întâlnire al segmentelor de dreaptă care reprezintă înălțimile unui triunghi sau ale unui tetraedru. [Pl. -re. / < fr. orthocentre, cf. gr. orthos – drept, kentron – centru]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z