mărginár, mărgináră, mărginári, mărgináre, adj., s.m., s.n. (reg.) 1. (s.m.) mărginaș. 2. (s.n.) ceea ce se pune la margine: la sere, la scară, la butoi, la piuă, la gard etc. Vezi definitia »

IERBÁR¹, ierbare, s. n. Colecție de plante uscate, presate între foi de hârtie (sugativă), păstrate în cutii sau în mape etichetate și orânduite pe grupe sistematice, constituind un material pentru studiile de botanică; mapă specială în care se păstrează o astfel de colecție. [Var.: (rar) herbár s. n.] – Iarbă + suf. -ar (după fr. herbier). Vezi definitia »

POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Fig. Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ. Vezi definitia »

SCRIPCÁR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. Gândac negru, cu antene lungi, care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit; plopar; cobzar, țigănaș (Saperda carcharis). – Scripcă + suf. -ar. Vezi definitia »

penticostár (penticostáre), s. n. – Carte de cult, care conține slujbele din perioada dintre Paști și Rusalii. – Mr. pendicustar. Mgr. πεντηϰοστάριον (Murnu 45; cf. Vasmer, Gr., 114), parțial prin sl. penĭtikostarĭ. Vezi definitia »