țeft (-turi), s. n. – 1. Sîn, breaslă. – 2. Centru, punct central. – 3. Par în centrul ariei. – Var. țef, țeh. Sb., rus., ceh. „corporație”, din germ. Zeche (Sanzewitsch 211; Scriban), săs. tsêchen (Borcea, 216). Pentru semantism, cf. cele două sensuri ale lui gremio „sîn” și corporație. Cuvînt înv. Vezi definitia »

left (léfți), s. m. – 1. Monedă de aur de cinci ducați. – 2. Medalie, medalion. – 3. Colier, salbă. Ngr. λεφτόν, formă populară a lui λεπτόν „centimă” (Cihac, II, 668; DAR; Gáldi 205). Nu este posibilă der. din bg. levče „monedă” (Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Sensul 3 se explică prin uzul comun al medaliilor de aur cu mărgele în șirag. Vezi definitia »

caft, cafturi s. n. bătaie, încăierare. Vezi definitia »

ȘTIFT, știfturi, s. n. Cui mic (de lemn), fără cap, folosit în cizmărie pentru a fixa talpa încălțămintei. ♦ Tijă metalică cilindrică sau conică, folosită la îmbinarea a două piese de metal; spin¹. – Din germ. Stift. Vezi definitia »

TAFT s. n. v. taht. Vezi definitia »