BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cîmpulung), poet și matematician român. Prof. univ. la București. Lucrări în domeniul geometriei, algebrei și teoriei numerelor („Teoria aritmetică a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburătorul”. Versurile de început, parnasiene prin expresia solemnă, sentențioasă, dezvăluie un spirit dionisiac, o energie telurică. Baladele „După melci”, „Riga Crypto și lapona Enigel” trasfigurează un univers naturist, dînd valoare mitică anecdotei lirice. Evocator pitoresc și nostalgic al lumii balcanice („Isarlîk”). În ultima perioadă a creației, se orientează spre o lirică ermetică și inițiatică, țintînd puritatea esențelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Susținător al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxală a ideației, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990). Vezi definitia »

KARIBÚ s. m. ren din Canada. (< germ. Karibu) Vezi definitia »

CEBU [sebu] 1. Ins. în grupul Visayan (Arh. Filipine), între ins. Negros și Bohol; 5,1 mii km²; 2,1 mil. loc. (1980). Relief muntos. Porumb, tutun, orez, zahăr, copra. Expl. de cărbune. 2. Oraș în Filipine, port în ins. cu același nume; 623,6 mii loc. (1989, cu suburbiile). Aeroport internațional. Ind. zahărului și a tutunului. Rafinărie de petrol. Universitate. Vezi definitia »

BARBU, Aca de ~ (1895-1958, n. Sighișoara), soprană română. A cîntat la București și la Cluj. Repertoriu romantic („Bal mascat” de Verdi, „Tristan și Isolda” de Wagner) și românesc („Năpasta” de S. Drăgoi). Fondatoare a operei din Timișoara (1947). Vezi definitia »

EMBÚ s.n. (Pict.) Ton întunecat, culoare mohorâtă a unui tablou. [< fr. embu]. Vezi definitia »