a juca (cuiva) o festă expr. 1. (d. obiecte) a se defecta exact când este mai mare nevoie de ele. 2. a păcăli (pe cineva). Vezi definitia »

DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. Vezi definitia »

TRÁNCA² v. tronca-tranca. Vezi definitia »

uscá (usć, -át), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei). Vezi definitia »

DECORTICÁ vb. I. tr. A curăța de coajă grăunțele de cereale. ♦ A curăța de coajă arborii, pentru stârpirea insectelor vătămătoare și a ouălor lor. ♦ A înlătura o membrană îngroșată care acoperă un organ. [P.i. -chez. / < fr. décortiquer, cf. lat. de – de, cortex – scoarță]. Vezi definitia »