FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere. Vezi definitia »

străfíge (-g, -?), vb. – A strănuta. Origine necunoscută. (ALR, I, 78) și după Scriban, în Banat și Mold. Vezi definitia »

REDÍGE vb. III. v. redija. Vezi definitia »

evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.) Vezi definitia »

bridge (angl.) [pron. briğ] s. n., art. brídge-ul; (partide) pl. brídge-uri Vezi definitia »