un singur nume: dannyellsukaru Vezi definitia »

imún (imúnă), adj. – Care nu poate contracta o boală infecțioasă, scutit de. Lat. immunis (sec. XIX). – Der. (din fr.) imunitate, s. f.; imuniza, vb. Vezi definitia »

magiun;gem de prune,(regionalism din nordul Moldovei-Iasi) Vezi definitia »

ajún (ajúnuri), s. n. – 1. Post. – 2. Zi sau perioadă de timp care preced anumite sărbători care presupun post și mai ales ajunul Crăciunului și al Anului Nou. – 3. Zi sau periodă de timp care preced un eveniment în general. – Var. arjun. Mr. ağun „pe nemîncate, flămînd”, istr. jun. Lat. iaiūnus (formă reconstruită în mod ipotetic la Plaut; cf. Corominas, I, 344); probabil prin disimilare *aiūnus; cf. alb. ağenoj, v. napol. iagiuna, genov. zazun, fr. jeun, sp. ayuno, (este posibil ca fr. à jeun să reprezinte un mai vechi *ajeun, unde -a a fost înțeles ca prep.). În general ajun se explică drept der. postverbal de la ajuna, și acesta ca rezultat al lat. *aiūnāre (Meyer, Alb. St., IV, 88; Philippide, O rămășiță, 16; Philippide, II, 645; Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 29), de la eiūnāre (Diez, I, 214; Pușcariu 49; Candrea-Dens., 31; REW 4581; DAR), sau de la *ieiūnāre (Cipariu, Gram., 122). Der. ajuna, vb. (a ține post); ajunat, s. n. (ajun, post); ajunător, adj. (care postește). Vezi definitia »

un num. – 1. Art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. Num.: primul număr în numărătoare. – 3. Pron.: ține locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. Lat. ūnus (Pușcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum. – Forma 1 și 2 un, f. o; 3 unul, f. una. Gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. Pron. se paote folosi ca adj. pentru a scoate în relief și înseamnă „unicul, singurul”: cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcție de pron. nedef. n. înseamnă „ceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul și același, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul și unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Pușcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s. f. (unire); unire, s. f. (acțiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s. m., persoană care aparține bisericii greco-catolice, uniat); unime, s. f. (unitate); unicel (var. înv. unișor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s. f. (sculă; utilaj), pare să fie rezultat din une-alte (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ține de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). Cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s. n., din fr. unisson; unitate, s. f., din fr. unité; uniune, s. f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir. Vezi definitia »