PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza. Vezi definitia »

MÂNĂ?, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. â?? Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! â?? Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. â?? Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. Vezi definitia »

OPONÉNȚĂ s.f. Opoziție. [Et. incertă]. Vezi definitia »

surăíță, surăíțe, s.f. (reg.) vacă de culoare sură. Vezi definitia »

RADIONECRÓZĂ, radionecroze, s. f. (Med.) Necroză a unui țesut produsă de o doză excesivă de radiații ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionécrose. Vezi definitia »