BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia). Vezi definitia »

părítă, păríte, s.f. (reg.) praștie. Vezi definitia »

a o pune de mămăligă expr. a se afla / a ajunge într-o situație dificilă / neplăcută; a o păți. Vezi definitia »

JAMÁICĂ s. f. rom de Jamaica, din trestie de zahăr. (< fr. jamaica) Vezi definitia »

DENTINOGENÉZĂ s. f. formare (progresivă) a dentinei. (< fr. dentinogenèse) Vezi definitia »